E liniște. Liniște din aia pură. Se mai aud ciripituri. Asta dacă au cumva chef și păsările să pălăvrăgească, de nu-și fac siesta.
Poate odată la cateva ore, se aude cineva care își strigă mână vaca sau ușuiește gainile.
Nici nu știi ce sa faci cu atata liniște. Creierul tău este obișnuit să audă zumzet mereu. Te plimbi, te uiți prin jur …
Mergi mergi, te uiți la case … iar dacă ai ajuns până la capătul satului, e o pajiște mare acolo. Te așezi și contempli, că altceva chiar nu ai mai bun de făcut. Și te tot uiți la panorama de acolo … oho … se vede toată valea.
… și te cuprinde o liniște cât stai acolo … intri în bulă. Și chiar ești în ea, pentru că Târsa, satul, este el intr-o bulă.
Îți faci o fotografie mentală și o salvezi in memoria personală, dar intr-un folder special; ca să îl poți accesa de cate ori ai chef dup-aia, cand ești înapoi la oraș.
Poți sta 2 ore acolo și să simți că ai stat numa\’ 10 minute, dacă te ia cumva transa și chiar ieși din ”ale tale”. Nu că ar trece mai repede timpul acolo, că n-are cu ce. Dar te uiti în vale și intri așa în gândurile tale … în speranțele tale, în ce te motivează și ce voiai să devii când erai mic, ce voiai să faci anul trecut și tot așa. D-aia trece repede, că nu-ți mai vine sa ieși din visare … din spațiul gândurilor.
… A da… ești aproape și de Sarmizegetusa Regia, am uitat să zic.
S-a făcut seară intre timp .. și pleci spre pensiune.
‘Sara bună … și multă sănătate !